Numai poetul!

By Lefter Vasile

Tobosarii Timpului bat tobele Nemuririi, apropindu-ne cu fiecare pas de sfarsitul fara sfarsit, inaltandu-ne pe culmea recunostintei. Cu pompa, cu ropot de gala ne trezesc din inconstientul cotidian, vestindu-ne un alt 15 Ianuarie, o zi aniversara. o zi cu esenta de astri, in care s-a ivit din Nefiinta o speranta de dainuire – MIHAI EMINESCU. A curs iarasi peste noi Timpul, ciclic si imperturbabil. Am ramas insa aceiasi muritori care alearga dupa efemerele bucurii si viseaza la catararea pe creanga aducatoare de multumire pamanteana. Dar sufletul? Simtirea? Matricea sensibila romaneasca? Cand ne vom intoarce ochii spre valorile acestei tari sufocate de sfatuitori dinauntru si din afara? Cand ne vom regasi fiinta in colosul artistic, filosofic, lingvistic al tuturor timpurilor carpato-dunarene? A vorbi despre Eminescu doar “la aniversara” este aproape o blasfemie. In loc sa ne fie cuminecatura de fiecare zi, ramane de multe ori doar o fugara aducere aminte. Cel care ne vegheaza destinul cu priviri ce ard este, deopotriva, si “lira de argint”, si “glas cu durere”, si “fire intoarsa”, si “rege al poeziei”, si “enigma nesplicata”, si Bogdan, si Stefan, si Nour, si Dionis. Eminescu e mit si apartine timpului mitic! Eminescu e Luceafarul ce “mii pustiuri scanteiaza”, calauzitor pe “miscatoarele carari”, care se vede aici si aiurea , strafulgerand simturile obosite ale muritorilor si tara de gheata a gandirii! Eminescu e al romanilor si al Planetei, prea putin slujit de ai sai! Eminescu se incifreaza cu fiecare maine care se adauga unui azi “nepasator si rece”, uimit si intelegator, murmurand o ruga din inalturi. La ceas aniversar, va implor “trestii ganditoare”ale acestui pamant: Iubiti-l pe Mihai cel Mare al Spiritului romanesc! Numai atunci Poetul ne va fi aproape, luminandu-ne “cararea stramta” pe sub “umbra de rachiti”. Atunci ne vom rascumpara sufletul vandut negutatorilor de iluzii, strigand Timpului: O ramai!!!

Etichete , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un Răspuns