Vine o vreme când începi să trăiesti din ce a fost. Cele mai multe amintiri le au luminătorii minţilor: profesorii.
Zilele acestea m-a sunat un discipol de acum 40 de ani şi m-a rugat să particip la întâlnirea lor de promoţie, prima dupa 40 de ani. A încercat să-mi reîmprospăteze memoria timpului tercut, vorbindu-mi despre o compunere mult apreciată de tânărul profesor de atunci, adică de mine. Cu ciudă îmi mărturisesc amnezia! Se vede că a fost ceva frumos care mi-a scăpat printre degete, lăsandu-l pe talentatul eseist de atunci să îmbraţişeze ingineria. Cine ştie dacă nu cumva, fără voie, am ucis un destin scriitoricesc? Multe avem sa ne reproşăm la sfâşit de carieră… Norocul este ca elevii noştri sunt generoşi si ne iartă!
Apropiata revedere din septembrie 2011 va fi de excepţie. Să-ti recunoşti elevii dupa 40 de ani? Aproape imposibil! Au fost scrise carţi cu titluri celebre: “Dupa 20 de ani “, “Femeia la 30 de ani”, “Un veac de singuratate”… Cine va scrie o carte intitulată “Dupa 40 de ani”? Poate chiar autorul eseului despre Labiş, pe care l-am lăudat acum… 40 de ani!!! Această clasă mă invită de două ori. O dată ca fost diriginte pentru primii doi ani de liceu… şi apoi ca fost director, pentru ultimii ani de liceu. A plâns cineva când a trebuit să preiau funcţia de director şi să renunţ la diregenţie? Avem timp să ne povestim în seara pe care o asteptăm cu toţii!
Numai gânduri bune pentru toţi discipolii mei, cărora le-am dat o parte din sufletul meu şi din liniştea familiei mele!
V.L.
Etichete: amintiri, director, diriginte, dupa 40 de ani, intalniri, profesor, revederi
