Eram mic, si mai putin mic, si mai putin mare;
si mama, si tata vegheau zi si noapte ca sa-mi fie bine.
Cand e frig afara, cand e frig in casa, ma intorc mereu la anii copilariei cand imi era foarte cald. De cum se lasa frigul la noi se facea focul. Doamne, ce foc! Uneori cred ca erau 30 de grade si lemnele uscate trosneau ademenitor in soba de teracota. Dormeam intr-o camera lipita de camera – bucatarie a parintilor. Pe la miezul noptii o auzeam pe mama sau pe tata invitandu-se sa mai puna un lemn pe foc la mine in camera. Era atat de cald iarna, incat ieseam descult prin zapada si trageam o tura pana in fundul gradinii. Cum intram in camera, uitam de frigul de afara. La noi acasa niciodata nu s-a pus problema economiei de lemne! Era in functiune mentalitatea omului simplu: copilul trebuie sa se simta bine.
Cata diferenta de gandire! Acum in multe scoli copiii tremura de frig in banci, fiindca nu sunt bani. Acasa parintii fac economii, tot pe motivul banilor. Epoca “de aur” a trecut, dar saracia a ramas.
Va invit pe toti, dragi prieteni, in paradisul copilariei mele, cand nu aveam nici sucuri, nici internet, dar mereu luam premiul I cu o frumoasa coronita de trandafiri. Nu sunt nostalgic, dar…
VASILE LEFTER
