ZECE ÎNTREBĂRI PENTRU… VASILE LEFTER

Sursa: luceafarul.net

„ Visam deseori că într-o bună zi poeziile eminesciene vor fi scrise în uriaşe cărţi de bronz expuse în pieţele publice…”

Georgică Manole: Pentru început trebuie să lămurim de ce, încă, „Deşteaptă-te, române!”?
Vasile Lefter: Când Andrei Mureşan în 1842 scria poezia “Un răsunet”, pentru a-şi îmbărbăta neamul în preajma unor evenimente istorice determinante pentru fiinţa naţionala, nu visa că sintagma “Deşteaptă-te, române” va trece prin vreme, făcând să vibreze sufletul României Mari. Aş vrea să argumentez pe acest “încă” din întrebarea de debut nu printr-o simplă trimitere la dicţionar. Atrag atenţia asupra verbului “a se deştepta”, reflexiv si eventiv. Imperativul şi vocativul din poezia devenită din 1990 imn oferă o conotaţie mai largă. Deschiderile generoase ale verbului devenit chemare presupun adăugare permanentă a noi experienţe, a noi cunoaşteri. Deşteptarea presupune posibilitatea adăugării, de sporire a gradului de înţelepciune, pe baza trăirilor istorice.
Când mi-am intitulat blogul folosind versul poetului tribun Mureşan, am vrut sa fiu şi eu o modestă voce care să ţină treaz românismul. Păcat că încă nu am învăţat destul din zbuciumata noastră istorie, lăsând să ne calce toţi în picioare, să ne fure, să ne mintă, să ne umilească. Pentru toate acestea: “Deşteaptă-te, române”!

Vezi, daca mai sunt lemne pe foc

Eram mic, si mai putin mic, si mai putin mare;
si mama, si tata vegheau zi si noapte ca sa-mi fie bine.
Cand e frig afara, cand e frig in casa, ma intorc mereu la anii copilariei cand imi era foarte cald. De cum se lasa frigul la noi se facea focul. Doamne, ce foc! Uneori cred ca erau 30 de grade si lemnele uscate trosneau ademenitor in soba de teracota. Dormeam intr-o camera lipita de camera – bucatarie a parintilor. Pe la miezul noptii o auzeam pe mama sau pe tata invitandu-se sa mai puna un lemn pe foc la mine in camera. Era atat de cald iarna, incat ieseam descult prin zapada si trageam o tura pana in fundul gradinii. Cum intram in camera, uitam de frigul de afara. La noi acasa niciodata nu s-a pus problema economiei de lemne! Era in functiune mentalitatea omului simplu: copilul trebuie sa se simta bine.
Cata diferenta de gandire! Acum in multe scoli copiii tremura de frig in banci, fiindca nu sunt bani. Acasa parintii fac economii, tot pe motivul banilor. Epoca “de aur” a trecut, dar saracia a ramas.
Va invit pe toti, dragi prieteni, in paradisul copilariei mele, cand nu aveam nici sucuri, nici internet, dar mereu luam premiul I cu o frumoasa coronita de trandafiri. Nu sunt nostalgic, dar…
VASILE LEFTER

XL

“Ce straniu lucru vremea! Deodată pe perete
Te vezi aevea în ştersele portrete.
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta
Căci trupul tău te uită, iar tu nu-l poţi uita.”

O întâlnire cu promoţia voastră, după atâta amar de vreme, e ca un zbor invers, o întoarcere în timp, când vârsta voastră adolescentină rezona cu entuziasmul unui tânăr profesor de limba şi literatura română, poate prea visător pentru acele vremuri. Vocaţie şi destin!

Iată-ne faţă în faţă chemaţi de amintirea anilor de liceu! S-au scurs din clepsidra timpului patru decenii pline de bucurii şi zbateri, de impliniri şi regrete.

În aceste ceasuri binecuvântate, ceasuri de vibraţie aniversară, vin cu rugamintea de a încerca să vă întoarceţi cu gândul la vârsta fără griji, când râsul vostru cristalin făcea să iasă soarele.

Încercaţi ca niste mici prinţi să patrundeţi tâlcul cuvintelor lui Antoine de Saint Exupery: “Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini îşi mai aduc aminte!)”.

Vă îmbraţisez pe toţi, cu dragoste şi respect,
VASILE LEFTER, profesor, diriginte, director…
şi prieten
August, 2011

Dupa 40 de ani

Vine o vreme când începi să trăiesti din ce a fost. Cele mai multe amintiri le au luminătorii minţilor: profesorii.
Zilele acestea m-a sunat un discipol de acum 40 de ani şi m-a rugat să particip la întâlnirea lor de promoţie, prima dupa 40 de ani. A încercat să-mi reîmprospăteze memoria timpului tercut, vorbindu-mi despre o compunere mult apreciată de tânărul profesor de atunci, adică de mine. Cu ciudă îmi mărturisesc amnezia! Se vede că a fost ceva frumos care mi-a scăpat printre degete, lăsandu-l pe talentatul eseist de atunci să îmbraţişeze ingineria. Cine ştie dacă nu cumva, fără voie, am ucis un destin scriitoricesc? Multe avem sa ne reproşăm la sfâşit de carieră… Norocul este ca elevii noştri sunt generoşi si ne iartă!
Apropiata revedere din septembrie 2011 va fi de excepţie. Să-ti recunoşti elevii dupa 40 de ani? Aproape imposibil! Au fost scrise carţi cu titluri celebre: “Dupa 20 de ani “, “Femeia la 30 de ani”, “Un veac de singuratate”… Cine va scrie o carte intitulată “Dupa 40 de ani”? Poate chiar autorul eseului despre Labiş, pe care l-am lăudat acum… 40 de ani!!! Această clasă mă invită de două ori. O dată ca fost diriginte pentru primii doi ani de liceu… şi apoi ca fost director, pentru ultimii ani de liceu. A plâns cineva când a trebuit să preiau funcţia de director şi să renunţ la diregenţie? Avem timp să ne povestim în seara pe care o asteptăm cu toţii!
Numai gânduri bune pentru toţi discipolii mei, cărora le-am dat o parte din sufletul meu şi din liniştea familiei mele!
V.L.

David si Patrocle

Surprinzator, mesajul lui David, cel mai mic nepot al meu.! El l-a iubit pe Patrocle asa de mult, incat acest ciobanesc german cu gura lui larga nici nu-l atingea cand suporta toate “torturile” unui copil. Doar eu, stapanul lui autoritar, suportam impingerile si forta nebuna, vazand in mine un tovaras de nadejde la bine si la rau. N-a fost sa-i fiu de ajutor. A murit fara sa-l mangai, desi as fi vrut. DESEORI IL VISEZ. DESEORI, VORBESC CU EL SUB SALCAMI. DESEORI, NE TREZIM SPUNAND CA-I DUCEM MANCARE LUI PATROCLE. A FOST DOAR UN CAINE?

Descoperiti autorul

“ - Cine trece pe poteca dintre moarte si viată?

- E-un popor care avură o frumoasă dimineaţă!”

Incercaţi să descoperiţi autorul versurilor pline de aerul prezentului  !!!

Roma din cărţi sau Roma reală?

M-am întors din Italia. Sunt puţin derutat. Am fost în Terni pentru un proiect Tinerii şi Cinematografia. Interesant, dar lent. Am vizitat Roma pe dinafară, fără să vibrez. Mi s-a părut o Romă cunoscută şi obosită, cu nişte turişti de carton, formali, fără trăiri culturale. Nu există pasiune, dorinţa localnicilor de a-ti prezenta oraşul celebru odinioară. Puţină inerţie, puţină dezordine, puţină plictiseală. Să fie de vină comparaţia cu Spania? Aştept comentarii şi păreri opuse. Eu sunt încă destul de confuz, cum rar mi s-a întâmplat în această viaţă.

Vasile Lefter este un magister fără vârstă

Un articol de Ştefan Borcea (ADEVARUL.RO Focsani)

Profesorului focşănean i se datorează întroducerea în instituţiile de învăţământ a studiului limbii spaniole, ca disciplină opţională.

Profil
Născut. 15 ianuarie 1941, comuna Gugeşti, juteţul Vrancea
Studii. Facultatea de Filologie – Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi
Ocupaţie. Profesor Liceul „Spiru Haret”, Focşani
Familia. Căsătorit, două fete

Sonoritatea limbii spaniole l-a vrăjit pe profesorul Vasile Lefter în anii de facultate, graţie profesorului său, care i-a descoperit interesul pentru studiul acestui grai.

„Pe atunci nu existau nici cărţi, nici dicţionare şi îmi copiam de mână textele dactilografiate de profesorul Ştefan Lazăr. Citeam ce îmi cădea în mână şi învăţam tot timpul cuvinte noi. Soţia mea spune că a fost impresionată de cât de conştiincios eram”, mărturiseşte profesorul focşănean.

Pentru că la vremea aceea nici nu se făcea vorbire de limbă spaniolă în şcoli, a trebuit să treacă trei decenii ca Vasile Lefter să-şi vadă visul cu ochii.

Spijinit de inspectoratul şcolar, în 1995 a introdus studiul limbii spaniole la Şcoala Nr. 3, deşi meseria sa de bază este profesor de limba română. A ţinut corespondenţă aproape un an pe această temă cu Ambasada Spaniei şi în 1996 a obţinut o bursă de vară la Şcoala Diplomatică din Madrid.

„Am fost selectaţi doar cinci profesori din toată ţara. Îmi împlineam un vis din tinereţe şi anume să văd Spania la ea acasă şi să fac cunoştinţă cu ceea ce reprezintă cultura civilizaţiei spaniole. Timp de o lună am urmat cursuri intensive de cultură şi limbă şi am vizitat toate muzeele mari din Madrid. Atunci mi-a venit ideea să deschid la Focşani <>”, ne-a precizat Vasile Lefter.

Sute de tineri au învăţat limba spaniolă

Prin acest centru s-au instruit în mod gratuit, ani la rând, sute de tineri, care au primit certificate de asistenţă care i-au ajutat în viaţă.

„Era o nebunie la vremea aceea. Aveam serii întregi de cursanţi, în special din rândul elevilor. Aşa s-a reuşit introducerea limbii spaniole la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, ca obiect opţional, disciplină care se studiază şi în ziua de azi. În fiecare an, de Ziua Spaniei, organizăm spectacole deosebite şi anul trecut am avut plăcerea să fim vizitaţi de ambasadorul Spaniei la Bucureşti”, rememorează cu plăcere momentele frumoase realizate în limba lui Cervantes.

În ultimul an, profesorul Vasile Lefter a reuşit să meargă de două ori în Spania cu elevii săi, mândrindu-se cu faptul că o fotografie a grupului pe care l-a condus a apărut pe prima pagină în celebrul cotidian spaniol „El Pais”.

„Avem o relaţie solidă cu centrul internaţional de schimburi şcolare din Madrid. Noi suntem cei mai aşteptaţi, pentru că elevii noştri vorbesc şi înţeleg bine limba spaniolă şi se comportă admirabil”, mai spune profesorul Vasile Lefter.

Întrebări şi răspunsuri

Mai aveţi îndeletnicirea scrisului?

După apariţia celor trei cărţi ale mele, „Reflecţii”, „Eu, cetăţeanul…” şi „Gugeşti – arc peste timp”, acum m-am apucat de nuvelistică. Mă exprim mai bine pentru că pot aborda o mulţime de teme. Scriu o nuvelistică mai stranie, cu infiltrări romantice şi cu neprevăzut, lucruri şocante.

Ce loc ocupă teatrul în viaţa dumneavoastră?

Puţină lume ştie că împreună cu regretaţii Costel Apostolescu şi Vasile Onesciuc am iniţiat Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni. Teatrul este o pasiune veche şi în facultate am jucat teatru la Iaşi şi Braşov, sub îndrumarea maestrului Mişu Fotino. Ca profesor, am pus în scenă cel puţin 15 piese pentru elevi.

Ce-i place

Îmi place să cunosc oameni, să stau de vorbă pe teme culturale şi să învăţ tot timpul. Niciodată nu m-am plictisit de carte. De fapt, nu pot să stau fără să citesc o carte, un articol literar. Îmi place sportul, în special atletismul. Îmi place foarte mult meseria de profesor. Mi-ar fi plăcut să cânt, dar nu mă ajută vocea.

Ce nu-i place

Nu-mi place minciuna şi de aceea nu ştiu să mint. Dacă spun ceva neadevărat mă trădez singur şi la următoarea frază spun adevărul. Nu-mi place fariseismul, prefăcătoria şi nici să fiu singur.

NOTA:
Monografia Gugestiului “Gugesti – Arc peste vremuri si timp” este scrisa de Elizia si Vasile Lefter.

D-ale lui Păcală

Nu sunt Vasile Lefter. Sunt un admirator al lui Vasile Lefter! Ce, nu vă vine să credeti? Păcat că e un tip cu mult bun simţ şi nu scrie mai mult pe blog. E foarte talentat! Nu sunt Vasile Lefter, deşi scrisul seamănă. Sunt un fan Lefter!

Americanul

Ca de fiecare data, promotia mea, care se tot revede in fiecare an, astepta si in aceasta vara sa vina Americanul, un coleg plecat in America pe cand in tara avea de toate. Cei din lagarul austriac de asteptare si triere nu intelegeau de ce un om cu functie mare, bine platit, vrea sa emigreze.

Dupa o lunga asteptare in “superbele” conditii de ghetou international, i-a venit randul sa fie intrebat chiar de americani cum si de ce.
Desteptii diplomati tot nu intelegeau. Si atunci colegul meu si-a iesit din pepeni, dand un raspuns taios: “Daca eu as fi in locul tau, iar tu te-ai fi nascut in tara mea, poate ai intelege.”
Dupa numai 10 minute functionarul diplomatic s-a intors cu viza. Era un miracol sau un soc in comunicare?

Umilintele au fost razbunate in timp. Inteligenta a invins obtuzul. Astazi N.T. este un nume de referinta in Cosulting International. Los Angeles l-a adoptat ca pe un cetatean de exceptie!