ÎNTRE VOCAȚIE ȘI PASIUNE

ÎNTRE VOCAȚIE ȘI PASIUNE
De ce nu are loc modestia atunci când pui la dispoziția comunității toate resursele intelectuale și fizice Construcția materială și spirituală influențează echilibrul balanței familie-profesie, dar cu răbdare și bunăvoință se menține viu. Vasile Lefter, născut pe 15 ianuarie în ziua aniversării poetului național și universal Mihai Eminescu , este creativ, consructiv, omenos, bun familist și bun pedagog. Afirmațiile au suport real palpabil: Calitatea de bun manager se reflectă în construcția internatului de la Liceul Vidra,inaugurat de autoritățile locale și județene .Internatul a rezistat cutremurului din 1977 și celor care au urmat.
La Focșani a reabilitat cantina Liceului de Construcții/Colegiul Ion Mincu, a amenajat o sală de recepție cu prilejul Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română.Corul Madrigal a fost primit cu protocol de excepție. Evident că în toate aceste provocări a fost sprijinit de o echipă puternică de colegi și specialiști Despre dotarea cabinetelor și laboratoarelor nu mai are rost să amintesc deși efortul a fost imens în condițiile când cu telefonul nu puteai realiza nimic. Era nevoie să te deplasezi personal și cu argumente convingătoare. La Liceul de construcții a fost adus primul monitor color din Județ . Pasiunea sa pentru jocul actoricesc nu l-a părăsit niciodată, punând în slujba școlii cele învățate de la marii actori ai teatrului românesc Mișu Fotino, artist emerit, Dan Puican, realizator de teatru radiofonic, Constantin Dinulescu, Virgil Costin.
Este fondatorul Stagiunii Teatrale a elevilor împreună cu regretații Costel Apostolescu, Onesciuc.El însuși interpret, Vasile Lefter a regizat spectacole de teatu cu repertoriu național și universa9 Siciliana, Jocul de-a vacanța, Ziariștii etc.) Memoria fotografiei stă mărturie acestei frumoase pasiuni. O astfel de fotografie cu maestrul Mișu Fotino la Brașov se află și în monografia scrisă în colaborare cu soția sa.
Pasiunea pentru limba spaniolă este o altă latură a preocupărilor lui Vasile Lefter. Este fondatorul Centrului de Deschidere Hispanică, care atrage sute de elevi în învățarea limbii spaniole ,introduse ca obiect de studiu mai întâi la Școala 3 și apoi la Liceul Pedagogic.Colaborarea cu Ambasada Spaniei și cu Institutul Cervantes a fost potențată și de o bursă de vară la Escuela Diplomatica de Madrid. Împreună cu Toader Voicu a reușit să înființeze la Focșani o secțiune Pedagogică a Universității din București, care funcționează și astăzi, conferind Focșaniului calitatea de Centru Universitar.Fostul Rector prof. Constantin Bușe, coleg de liceu. i-a fost sprijin neprețuit. Neobosit gazetar, a publicat sute de articole în presa de specialitate. Diplomele obținute de elevii de liceu la concursurile naționale sunt un alt motiv de mîndrie.
A scris șase cărți. Este membru al UZP din Romania . Publică săptămânal în Ziarul de Vrancea și în Luceafărul de Botoșani. Are în lucru un roman foileton.
La mulți ani, Vasile Lefter!!

Marian Victor Lefter

  Victor Marian Lefter, farmacistul care a fost condus pe ultimul drum de întreaga comună Gugești

Distribuie:

|   

Ziarul de Vrancea

12 aug 2018 3159 vizualizări

De joi, 9 august 2018, Gugeștiul este în doliu. Farmacistul Victor Marian Lefter, slujitor al comunității de zeci de ani, s-a așezat la masa umbrelor în urma unui accident stupid, într-o apă de mică adâncime, departe pe un braț al Dunării.

Tineri și vârstnici s-au perindat pe la sicriul depus în Biserica-monument Sfinții Voievozi, plângându-și consăteanul pe care îl considerau „doctorul” lor.  La Farmacia ”Lema Farm” oamenii veneau cu încredere, cerându-i sfatul, chiar dacă aveau și rețetă.

/* (c)AdOcean 2003-2017, goldbach_ro.ziaruldevrancea.Content.inread parallax */
ado.slave(‘adoceanrouhllbvoggq’, {myMaster: ‘BwEK6uuFo70EnZ0yfY5wzE4rnrYBRXsYEMzrLXmr5Tv.27’ });

” data-bodymobile=”” data-masterdesktop=”
/* (c)AdOcean 2003-2017, MASTER: goldbach_ro.ziaruldevrancea.Content */
ado.master({id: ‘BwEK6uuFo70EnZ0yfY5wzE4rnrYBRXsYEMzrLXmr5Tv.27’, server: ‘ro.adocean.pl’ });

” data-mastermobile=””>

D-aia!

D-aia!

Se pare că poporul meu a descoperit secretul tuturor problemelor,indiferent de planul în care se manifestă.Când vrem să răspundem la o întrebare dificilă ,putem folosi o formulă simplă.De ce nu cad norii? Răspuns sigur’` D-aia!”

Râdem ,râdem,dar scroafa e moartă-n coteț.La propriu! Nenorocita asta de pestă porcină,adusă sau indusă ,ne-a terminat o bună parte din sectorul zootehnic.România a devenit țara marilor nenorociri.Am trecut prin boala vacii nebune,apoi prin gripa aviară,acum prin pesta porcină venită chipurile din Africa și lucrurile nu se opresc aici.La granițe se așteaptă o nouă epidemie care să decimeze micile rumegătoare.Tomatele românilor sunt mâncate de molii,în timp ce în Spania oamenii se bat cu roșii,sărbătorind Tomantino.Cineva acolo sus nu ne mai iubește sau cineva aici jos ne poartă sâmbetele.Trebuie să fim pregătiți! Ar putea urma pesta caprină,nechezatul cabalin,măcăitul rațelor,gâgâitul gâștelor,tremuratul iepurilor,mugetul bivolițelor și câte și mai câte. Să vină toate ,că la noi se poate. Băieții buni își râd în barbă,calculând viitoarele comisioane. Bunica mea ar fi spus din sufletȘNu le-ar mai muri mulți înainte!

Vine echipa de șoc în curtea gospodarului,se uită la grăsunul de 100 de kg,îl trece pe hârtie cu vreo 40,considerând că ar fi putut slăbi din cauza bolii.Nu se iau probe,deoarece sunt costisitoare.Europa e pregătită să ne arunce resturile de la masa bogaților.Ca să recuperăm din pagube,eu aș dori solidaritate din partea politicienilor cu salarii în euro.Câte 5000 de euro de la fiecare,salariu pe o lună,și nu am exagerat,și s-ar mai scoate din pagubePentru început ar fi binișor! E cineva împotrivă?Se abține cineva? Eu știu din tradiția politică românească un lucru simplu.În vremuri grele,toți trebuie să fim solidari.A devenit un coșmar imaginea oamenilor îmbrăcați în alb care umblă în haită prin satele românești ca în vremea zaverei. Ai porc? Ai gripă!La groapă cu el! Unii au zis că e terorism ecologic.Eu aș zice că este atentat la siguranța națională! Bat din palme vânzătorii de neam și contractează deja importuri masive de carne de porc din țările europene care au pus la graniță” Pe-aici nu se trece!” Guvern slab,parlament de doi bani,un popor lăsat de izbeliște pentru bunăstarea unor profitori,mincinoși,vânzători de neam,fără deosebire de culoare politică. Importăm de toate! Nu am putea importa și niște oameni de stat cu har și dar? Mă doare foarte mult decăderea demnității neamului meu. Am avea nevoie de 100 de bărbați de stat cu sânge românesc și nu am mai pierde timpul cu protocoale secrete,cu DNA,cu demiteri,cu măști chirurgicale în parlament! O sută de români adevărați ar putea pune capăt abuzurilor,escrocheriilor,minciunilor.Fiecare ales local ar trebui chemat de urbe în piața publică și tras la răspundere.Aleșii nu sunt unșii lui Dumnezeu pe pământ.Oare acest popor nu se poate deștepta?Atunci de ce prin imn clamăm mereu „Deșteaptă-te române?” Ce-ar fi să schimbăm timpul verbului din primul vers? În loc de imperativ , să folosim viitorul indicativ!Te vei deștepta ,române? Adverbul de timp  ca răspuns să fie “`Acum!”

De multe ori mă întreb dacă nu cumva ministrul agriculturii transmite un mesaj subliminaL când promovează oaia. În popor circulă zicerea „’Ești oaie cachie!”Să fim noi ,românii, doar niște oi mânate de la spate de niște ciobani proști,care din “Miorița” au înțeles că trebuie să moară, dacă le e scris?

De ce promovăm oaia? D-aia!

VASILE LEFTER

Epigrame

Epigrame calde

Pentru PSD și ALD!

Și dacă insist,

Și pentru Rezist !

#

Au venit la Parlament,

Purtând măști chirurgicale.

Oare sunt în faliment

Și-au nevoie de parale?

#

Zece porci întinși la soare

Au mâncat și-și fac siesta,

Comentând cu indignare

Știrea c-o să vină pesta.

#

Asta-i bună,asta-i tare!

Totul e bătut în cuie!

Nu va fi rectificare!

Nu vrea Verner și nici UE.

#

Azi la Parlament ,la poartă,

Mulți tineri pe metereze

Au aflat că-i zi de plată

Și-au venit ca să semneze!

#

Micile rumegătoare

Au aflat de pe facebook

Că din nou e zarvă-n țară!

 

Și că mult nu o mai duc!

#

Foaie verde foi de linte

Io,Johannis ,Președinte

Fac ce vreau în țara mea,

Până când m-or suspenda!

#

Supărat sunt Doamne,supărat

Pe guvernul ultra pesedist,

Care bugetul mi-a tăiat.

Dar nu-i nimic,eu tot rezist!

#

Fir-ai tu să fii de Fire !

Chiar în anul Centenar

Ai uitat când ți-a fost bine

Și-ai fost aleasă primar?

#

Peste ani și ani de zile

Ne vom aminti că oaia

A fost promovată bine

De fostul ministru Daia!

VASILE LEFTER

 

„Însemnări ieșene”, o cronică- document cu dulce și amar

Reapariția revistei „Însemnări ieșene” în decembrie 2017 sub patronajul spiritual al fondatorilor M.Sadoveanu, G.Topârceanu, M.Codreanu și Gr. T. Popa este un adevărat miracol. Nu există publicație românească ale cărei avataruri să fie de domeniul incredibilului. Cuvântul redacției este un adevărat remember. Acest prim număr din seria nouă este dedicat Centenarului Marelui Război.

Richard Constantinescu evocă pe emblematicul Grigore T. Popa (1892-1948), medicul combatant cu grad de sublocotenent, care a îngrijit răniții,dar a avut grijă să țină și un jurnal de front. Va publica nuvele în revista pe care a păstorit-o sub pseudonimul Paul Gore sau P. Gr. Scrie despre război chiar în timpul războiului. O discuție în miez de noapte cu moș Vrînceanu,redată în însemnările medicului scriitor, devine o pledoarie pentru iubire de oameni, refuzând orice justificare a cataclismului pus la cale de oameni. Vizita Reginei Maria, care este considerată reprezentanta idealului național, reîmprospătează moralul soldaților, fiind ca o zână bună. Grigore T. Popa, reporterul de front,alternează speranța cu tragismul frontului: ”Mulțí din cei care au sărutat atunci mâna Reginei au fost peste trei zile îmbrățișați de pământul rece.” Medicul scriitor vibrează la miile de jertfe în slujba țării, având sufletul zguduit “prelung “de moarte: ” Multe dintre acele glasuri scumpe s-au stins pentru a da glas pământului. Atâta floare românească s-a culcat sub rădăcinile din care alte flori vor crește.”

Autorii Cuvântului de deschidere a noii serii punctează coincidențe aniversare: “Se împlinesc 125 de ani de la nașterea patronului spiritual al Universitățíi de Medicină și Farmacie din Iași și ctitorul de fapt al Însemnărilor ieșene – Grigore T. Popa; 80 de ani de la trecerea în eternitate a lui Paul Anghel, important colaborator al revistei, și al lui George Topârceanu; 60 de ani de la plecarea spre cele înalte a lui Mihai Codreanu, știindu-se că cei doi poeți, alături de M.Sadoveanu, de la al cărui sfârșit au trecut 57 de ani,au fost piloni ai revistei pe direcție literară.” Lansarea noii serii a Însemnărilor ieșene va marca printr-un basorelief personalitatea doctorului Eugen Lucinescu (19001-1939), apropiat al lui Grigore T. Popa și participant de frunte la nașterea revistei. Urmașii demnilor înaintași își propun să ducă mai departe această ștafetă nevăzută. David Ogilvy (1911-1999), părintele publicității,într-o confesiune constată că adesea moștenitorii trec în uitare semințele rodnice sau le mănâncă. Noii redactori ne asigură că „Însemnări ieșene”este un brand moștenit. Își doresc declarativ ca noul proiect publicistic să nu fie un pseudo-proiect. Superficialitatea,aroganța,indiferența nu vor avea loc în acest nou proiect publicistic care obligă.

Programul noii serii a”Însemnărilor ieșene” va porni de la cel publicat în primul număr din 1936,1 ianuarie.Specificul național și limba populară vor constitui axa centrală,pe linia marilor publicații ale Iașului cultural dintotdeauna. Armonizarea colaboratorilor, promovarea polemicilor decente, trasarea unor punți de continuitate între generații,trecut, prezent, viitor, vor fi guvernate de legi liber acceptate,de ordine și legalitate,toleranță politică și religioasă. Primul număr din seria nouă a revistei Însemnări ieșene se prezintă ca un caleidoscop literar,științific și cultural ,invitând cititorul să privească prezentul ,trecând prin trecut spre viitor. Noua redacție recreează formatul vechilor serii, relevând atmosfera tensionată în care s-au născut Universitatea de Medicină,dar și revista patronată de aceasta. Profesori și studenți mediciniști,oameni de cultură și-au conjugat eforturile spre binele comunității. Merită subliniată alternarea ideilor științifice cu cele culturale.

Din toate materialele selectate în numărul de debut al seriei noi se degajă o atitudine plină de uman,fie că e vorba de scrieri cu temă istorică sau de scrieri literare sau cronici plastice. Câteva titluri pot fi tot atâtea argumente pentru a aplauda acest demers publicistic renăscut în Iașul marilor oameni de cultură și știință: Porunca a unsprezecea, de Grigore T. Popa, Problema durerii, de Eugen Lucinescu, Grigore T Popa pe frontul Marelui Război, de Richard Constantinescu, Căpraru Cărămidă, de I. I. Mironescu, După armistițiu, de M.Ștefănescu Galați, Regele Ferdinand întregitorul s-a întors la Iași, de Eugen Târcoveanu, Bacilul lui Koch, de George Topârceanu. Apar de asemenea semnăturile Magdei Isanos, Mihai Codreanu, George Popa, C.D.Zeletin, N. N.Tonitza, I.I Mironescu. O rubrică specială este dedicată prezentării de carte.Recenzori sunt Viorica Scutariu, Maria Trandafir, Acad. Bogdan C. Simionescu, Rchard Constantinscu. Ultima carte prezentată este scrisă de Oliver Sacks, ”Recunoștință”. Autorul cronicii,Richard Constantinescu ,este impresionat de sinceritatea și profunzimea reflecțiilor autorului,care transmite un emoționant mesaj. Oliver Sacks este împăcat la sfârșitul vieții, explicându-ne ce înseamnă să trăiești intens și cu folos o existență totală: „Mă surprind gândindu-mă la Sabat,ziua de odihnă, a șaptea zi a săptămânii și poate chiar a șaptea zi a unei vieți de om,când simți că ți-ai încheiat lucrarea și poți,împăcat în cuget, să-ți găsești tihna.”

Această revenire în peisajul publicistic al Iașului și al țării trebuie salutată cu inimă de român,primită cu dragoste și speranță că visul unei generații merge mai departe. Cuvintele marelui istoric patriot Xenopol rămân o flacără mereu aprinsă: „Orice atingere făcută orașului Iași ca cultură e o lovitură adusă poporului român… Iașul a jertfit pentru consolidarea României întâietatea lui politică și singurul lui mijloc de susținere sunt școlile și o puternică viață culturală. Dacă și acestea sunt stinse, orașul e ucis și este totdeauna primejdie de a distruge marile centre create de istorie și de dezvoltartea ei.” La 1 aprilie 1936, Paul Anghel, speriat de loviturile primite de Iași pe toate planurile, se întreba cine va duce firul Ariadnei ca să ne salveze de minotauri,înlăturând necontenitele jertfe ale Iașului ? Răspunsul ne este dat pe coperta 3, unde sunt enumerați cei care au contribuit la apariția numărului 1 al „Însemnărilor ieșene”, serie nouă: Maria Trandafir, D. Dorobăț, Elena Leonte, Oana Epure, S. Popescu ,Oana Damian-Bugeag, M. Atanasiu, G.Urmă. Acest număr de colecție a fost îngrijit de R.Constantinescu, E. Târcoveanu și V. Scripcariu. Omagiu temerarilor!

SARA

Sara,dalmațianca-lup
Prin 2003,o doamnă blondă ținea la piept o cățelușă bibelou,neagră cu șosete albe,cu bot negru-alb.Era un ghemotoc jucăuș,selectat pe criterii de tupeu.O colegă a adus la Pedagogic trei cățeluși,invitând pe cei interesați să aleagă.Eu am întins mâna.Prima care a venit la mâna mea a fost adoptată.Nepoții mei după lungi dezbateri au decis numele-Sara.Nume de actriță celebră,vedetă.Așa se va comporta și noua noastră prietenă.Mai avream acasă un lup alsacian,încrezut și singuratic,și un boschetar mofturos.Patroclu și Carlos nu prea se aveau bine cu Sara.Lupul era conștient de forța lui și de misiunea de paznic temut,Carlos era un trubadur mereu hoinar.Sara,mai mică și mai jucăușa, se lipea și ea de cine putea.Oricum,eu am devenit omul fără pe care îl căuta peste tot și îl găsea de fiecare dată.
Anii au trecut și Sara noastră a îmbătrânit.A fost iubită mult,dar sfârșitul a venit într-o zi de septembrie 25,o zi tristă,care ne-a rupt inima. Acum zace protejată de o piesă de vestimentație a stăpânei, poate aceeași în care fusese adusă prima oară acasă.Acum e sub pământ și nu mai vrea nimic.Rămâne o amintire frumoasă. Primăvara,când salcâmii vor da în floare,Sara va simți mirosul florilor albe,iar noi vom sta de vorbă cu ea ca în vremurile când ne asculta și își întindea botul ca să fie mângâiată.
Sara-prințesa ne-a cernit ziua de azi.Vom ridica fruntea și vom zâmbi din nou.Ea nu a vrut să plece de la noi.Timpul nu a mai avut răbdare ..Avea 14 ani înmulțiți cu 7,pentru a calcula vârsta ei de prințesă-cățelușă.Dar nu era bătrână !
Dacă ai fi știut ce dragă ne-ai fost,poate nu plecai ,frumoasa noastră cu șosețele meru albe și ochi blânzi !Vom privi pozele și te vom revedea de câte ori ne va fi dor!

 

Toporul și pădurea

Toporul și pădurea sau mândria de a fi român

Pașoptistul Grigore Alexandrescu este autorul unei fabule-manual de învățătură :’’Toporul  și pădurea”,cu o morală uimitor de transparentă.Dacă pădurea nu ar da lemn pentru coada toporului,acesta nu ar mai avea puterea să-i taie copacii falnici. Totul e cu tâlc.Dacă românii din România nu ar mai da cu pietre în cei plecați să lucreze în afară,nu de plăcere,imaginea migranților noștri ar fi una excelentă.

Cu regret, nu pot să rămân pasiv la refuzul ferm al doctorului Valentin Ochean de a vota pentru ridicarea unui monument al migranților morți pe alte meleaguri.Aceasta nu înseamnă că sunt fan al proiectului supus votului consilierilor locali. Sunt și alții care de multă vreme așteaptă dincolo de mormânt să li se recunoască meritele!

Mă necăjește catalogarea jignitoare a medicului vrâncean.Cum poți spune că ți-e rușine de românii din diasporă,pentru o simplă întâmplare turistică? La o firmă oarecare ți s-au cerut garanții suplimentare pentru închirierea unei mașini? Ei,și? Ce vină are românul care trudește din greu pentru a-și crește copiii țntr-o țară în care puțini mai muncesc? Gestul politic al domnului Valentin Ochean mi se pare exagerat și lipsit de logică politică.Un fapt mărunt,o situație izolată,care s-a transdformat într-o revoltă catastrofică. Spun acestea de pe poziția românului umblat prin Europa. Germania, Franța, Italia, Spania, Grecia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia etc. m-au primit civilizat,cu simpatie și respect. Niciunde nu m-am simțit umilit. Niciunde nu mi-a fost rușine că sunt român.

Ca turist, îți pierzi statutul profesional. Ești un simplu cetățean al Planetei. Fiecare instituție are dreptul  să-și aplice regulile proprii. Ce dacă îți cere garanții suplimentare? Stai de vorbă cu ei, cere explicații și dacă nu-ți convin regulile enunță. Personal, în Roma, lângă sediul central al carabinierilor, la un restaurant ni s-a cerut un euro de fiecare,garanție pentru tacâmuri. Probabil,că vreun consumator a plecat cu o mică amintire, luând lingura, furculița și cuțitul. Fără comentarii, ne-am ridicat și am plecat la alt restaurant!

Când  călătorești, nu mai ești consilierul x, profesorul Y, medicul Z. Ești un cetățean european ca oricare altul. Cum să-mi fie rușine cu dragii mei compatrioți, care trudesc din greu pentru a trimite un ban acasă? Am în vedere înstrăinarea, mediul cultural nou, grija copiilor care se străduiesc să învețe și limba țării în care muncesc părinții,dar au grijă să nu uite nici limba română.Când revin în patria-mamă, readaptarea este un calvar.Românii migranți,foarte puțini pot fi numiți emigranți,sunt de cele mai multe ori respectați pentru hărnicie,inteligență,perseverență.solicitudine,spirit de sacrificiu. Am la îndemână câteva nume de vrânceni care fac cinste patriei din care au plecat,devenind cunoscuți în țările care i-au adoptat cu respect și recunoștință: Nicolae Tutoș, fost director Claro Consulting , Los Angeles, Ciprian Ene, tester programe IT SUA, Andrei și Raluca Lester, farmaciști, Marea Britanie, Ofelia Uță , Centrul Cultural din Madrid, Vasile  David, poet, Roma, Florin Voicu, specialist IT Canada etc.

Sentimentul de rușine de care vorbește Valentin Ochean este unul al neputinței. Ca turist,e nevoie să știi barem câteva cuvinte de circulație ,în engleză,germană,spaniolă,franceză.rusă…vă rog, mulțumesc. nu vă supărați, permiteți, scuzați dacă v-am deranjat șa.

Încercați această rețetă,domnule doctor, fiu de dascăli inimoși, vrânceni cunoscuți! Veți vedea că tratamentul propus de mine dă rezultate. Să nu amestecăm PSD-ul cu gafa unui om prea orgolios, crezând că este șef oriunde s-ar afla. Cei din afară te privesc doar ca om, indifferent de statutul social din țara ta.

Iar avocatul Giancarlo Germani  să ne mai lase în pace cu morala.Ne descurcăm  foarte bine și singuri.                                                                                                                                                                                                       VASILE LEFTER

 

Drum bun

Drum bun în veșnicie, domnule colonel dr.Horațiu Colea! Aș vrea să cred că plecarea aceasta neașteptată a dragului nostru Horațiu este ordonată de superiori ca o misiune undeva departe în Cosmos fără întoarcere. S-ar potrivi mai bine altruismului său, omului Horațiu care a sperat până în ultima clipă că poate reporni mereu inima fratelui său răpus și el de un necruțător destin cu mult înainte. Pe tăcutul Horațiu de astăzi îl cunosc de pe vremea când era un copil harnic și ascultător, educat ireproșabil în familia profesorilor Carmina și Colea Damian, părinți pe care i-a pierdut nu de multă vreme. Horațiu și fratele său Bobiță au fost mereu vegheați de bunicul Vasile Călin, învățător de referință pentru Poarta Vrancei. El a plecat primul, dar era împăcat cu ceea ce lasă în urmă. Pentru noi, familia Colea , Carmina, Damian, Horațiu și Bobiță , rămâne un punct luminos în vremurile de odinioară.

Nouă ani am fost unul lângă celălalt. Horațiu și fratele său le răsfățau cele două fete mai mici, protector și sensibil.Erau copii de excepție, harnici și plini de respect.Făceau de toate, fiindcă nu știau să refuze ceea ce părinții le cereau. Învățau foarte bine. Horațiu a ales Medicina Militară.Este antologică scena în care tatăl doctorului Horațiu aștepta la ușa sălii de operașie și spunea celor care se opreau că doctorul Horațiu Colea este fiul lui. Parcă venea din literatură!

Anii au trecut. Am vrut mereu să știu ce face Horațiu,celebrul Chirurg Horațiu Colea. Nu am vrut să-l deranjez niciodată. Nu am bănuit că va pleca într-o misiune fără întoarcere. Fusese în Angola.Ionelia Mihai,asistenta șefă de la spitalul Militar Focșani care l-a însoțit , îmi spunea că s-a comportat admirabil, fiind mereu gata să se achite de rigorile misiunii primite. Abia acum regret că nu i-am provocat un disconfort ziaristic. Dar cine se gândea că noua misiune este atât de urgentă? Drum bun în veșnicie, dragul nostru Horațiu! Prin lumânările aprinse, vei simți poate printre aștri că te-am iubit mereu și nu te vom da uitării! Familia noastră nu te acuză pentru gestul tău extrem. Înțelege că ceva te-a chemat mai repede spre infinit!

Vasile Lefter

Tichie de mărgăritar

Tichie de mărgăritar

După îndelungi experimente și căutări ,mai marii învățământului românesc pot exclama triumfal Evrika ! Evrika ,asemenea înaintașului Arhimede. Prin vocea ministrului Educației Naționale se proclamă rezolvarea tuturor problemelor curriculare ale școlii românești.Introducerea Manualului de educație fizică și sport la clasa a V-a uimește prin simplitatea soluției.Cine parcurge cele 140 de pagini ale recentului manual înțelege că tipărirea altor manulale este aproape inutilă. Pentru prima dată în istoria manualelor școlare,aici găsești informații pentru toate disciplinile,” acoperind”mai toate ariile curriculare prevăzute de programă:noțiuni de linie,coloană,rând;instrumente și tehnici de determinare a indicatorilor morfologici și funcționali,deprinderi de manipulare,igiena și protecția individuală,forme de încurajare a echipelor și de felicitare a adversarilor,exerciții cu variante la alegere,citate din mari gânditori,rubrici de dicționar în care se explică termeni noi („lordatic”,” cifotic”,” vitrovian” etc).Și, ca manualul să fie „cool”,nu puteau lipsi citatele din latină “Citius,altius,fortius !”,deviză olimpică.

Autorii cărții ce se vrea manual (Laurențiu Oprea,Vera Ana Pâslaru,Marilena Geanina Calistru,DorinStoican,Vicol Eduard,Nicușor Șuță) încearcă să ne convingă de respectarea principiului accesibilității în concordanță cu vârsta școlară.Introduc două personaje simbolice,Laur și Laura care ne conduc prin cele 142 de pagini,ca într-o poveste.

Cartea editată de CD PRESS este interesantă,dar nu poate fi un manual pentru clasa a V-a. Efortul material este însemnat și inutil. Acțiunea Ministerului Educației Naționale .în condițiile absenței atâtor manuale de bază din multe școli românești, echivalează cu o” tichie de mărgăritar” pe capul chelului. Însuși șeful Guvernului României considera că un astfel de manual pare o glumă.

Pentru ca punctul meu de vedere să fie util,lansez specialiștilor invitația de a participa la o dezbatere centrată pe cinci întrebări :

. 1.Anul  școlar 2017-2018 debutează cu o surpriză: Manual de educație fizică și sport pentru clasa a V-a.Comentați, vă rog, acest prim gest” novator” al ministrului Liviu Pop.

2.Ministrul  Liviu Pop afirmă că manualul nu va trebui purtat la școală.Atunci, la ce credeți că folosește ?

3.Ați luat cunoștință de conținutul acestui manual.singurul tipărit până în prezent pentru clasa a V-a ?

4.Credeți că profesorii vor pune elevii să învețe după acest manual sau vor insista în continuare pe

aspectele practice ale disciplinei?

5.Este oportună editarea unui manual de educație fizică pentru clasele din gimnaziu ? Argumentați-vă opinia.

Vasile Lefter

 

 

Dumitru Țiganiuc,ultimul poet cu satu-n glas

Dumitru Țiganiuc,” ultimul poet cu satu-n glas”

Tristă veste într-o dimineață de august capricios! Din inima Bucovinei,scriitorul Georgică Manole mă anunță că poetul și profesorul Dumitru Țiganiuc a plecat din această lume,care l-a prețuit ,poate,prea puțin.

Cel plecat spre stele a fost pentru mine mereu Mitică,un prieten din primele zile de facultate ieșeană.Un suflet delicat,sensibil,greu de cucerit ! Veneam amândoi din satul românesc încă nepoluat de minciună și trădare.Anii studenției,cinci la număr,au fost minunați.Am locuit mereu în aceeași cameră și niciodată nu ne-am certat,deși deseori ne duelam în idei.Aproape de fiecare dată ,eram printre primii căruia îi citea ultimele poezii,scrise chiar în miez de noapte. Sufletul său pătruns de miracolul eminescian era aplecat și spre marii scriitori ruși,pe care îi cunoștea ca nimeni altul. Vibra deopotrivă și la poezia contemporană cu inflexiuni ale sufletului slav.Esenin era idolul său de peste Prut.Îmi recita cu mult suflu sensibil cele mai difuzate poezii care circulau la noi prin admirabila traducere a lui George Lesnea. O strofă eseniană a fost parola mea la un telefon dat lui Mitică,ținând loc de identificare : “ Mă scoală mai devreme ,scumpă mamă/În tindă lampa aprinzând/În Rusia poet de seamă/Se spune că ajunge-voi curând.” Mi-a rostit repede numele,știind că un singur om deține acest mic detaliu  din tinerețéa noastră. Sunt mândru de această fulgurantă  întâmplare!

Poeții la modă în Rusia și în Europa ajungeau rar în revistele românești de cultură.Apăreau însă generos în “Literatura Sovietica”,în limba spaniolă.De aici îi traduceam cu drag,bucurându-se că e la curent cu o direcție nouă în poezia europeană.Din Evdușenco făcuse o pasiune!

Ne-am întâlnit și după facultate.A venit spre mine la Poarta Vrancei, unde funcționam ca profesor, într-un moment de cumpănă în plan uman. Și-a încărcat bateriile și a mers mai departe ,revenind la linia de plutire. Avea mereu grijă să-mi trimită cărțile pe care le publica.La rându-mi ,i le trimiteam pe ale mele. Am ținut legătura prin telefon.Răspundea din ce în ce mai rar.Se izolase de oameni,orice încercare de readucere în prim-plan fiind sortită eșecului.

Poetul Dumitru Țiganiuc nu este doar al Bucovinei.El aparține românilor,pe care i-a prețuit întotdeauna .Cărțile de poezie scrise de prietenul meu Dumitru Țiganuc din păcate nu sunt suficient cunoscute.Celebrii copii cu cheile de gât odinioară ar trebui învățați că poezia ce le-a fost dedicată a izvorât dintr-o tristă realitate românească.Acești copii lăsați de mici singuri acasă cu cheile de gât sunt astăzi maturi,plecați poate departe pentru a oferi celor mici o nouă șansă.

Prietenul și colegul Mitică Țiganiuc s-a grăbit puțin prin această plecare spre alte tărâmuri. L-au oboist prea devreme izolarea,singurătatea,dar și lehamitea față de o lume în care valorile adevărate sunt lăsate în uitare.Bucovina l-a prețuit.Țara,mai puțin!

Adio,dragă prietene frământat mereu de mari întrebări,mereu nemulțumit de ceea ce se întâmplă lângă tine !Cât vom viețui pe acest pământ din mila Sfântului,vom continua să-ți auzim frumosul tău glas poetic .Nu vom uita să aprindem o lumânare întru pomenirea ta.

“Să-ți fie somnul lin !”

VASILE  LEFTER