„Însemnări ieșene”, o cronică- document cu dulce și amar

Reapariția revistei „Însemnări ieșene” în decembrie 2017 sub patronajul spiritual al fondatorilor M.Sadoveanu, G.Topârceanu, M.Codreanu și Gr. T. Popa este un adevărat miracol. Nu există publicație românească ale cărei avataruri să fie de domeniul incredibilului. Cuvântul redacției este un adevărat remember. Acest prim număr din seria nouă este dedicat Centenarului Marelui Război.

Richard Constantinescu evocă pe emblematicul Grigore T. Popa (1892-1948), medicul combatant cu grad de sublocotenent, care a îngrijit răniții,dar a avut grijă să țină și un jurnal de front. Va publica nuvele în revista pe care a păstorit-o sub pseudonimul Paul Gore sau P. Gr. Scrie despre război chiar în timpul războiului. O discuție în miez de noapte cu moș Vrînceanu,redată în însemnările medicului scriitor, devine o pledoarie pentru iubire de oameni, refuzând orice justificare a cataclismului pus la cale de oameni. Vizita Reginei Maria, care este considerată reprezentanta idealului național, reîmprospătează moralul soldaților, fiind ca o zână bună. Grigore T. Popa, reporterul de front,alternează speranța cu tragismul frontului: ”Mulțí din cei care au sărutat atunci mâna Reginei au fost peste trei zile îmbrățișați de pământul rece.” Medicul scriitor vibrează la miile de jertfe în slujba țării, având sufletul zguduit “prelung “de moarte: ” Multe dintre acele glasuri scumpe s-au stins pentru a da glas pământului. Atâta floare românească s-a culcat sub rădăcinile din care alte flori vor crește.”

Autorii Cuvântului de deschidere a noii serii punctează coincidențe aniversare: “Se împlinesc 125 de ani de la nașterea patronului spiritual al Universitățíi de Medicină și Farmacie din Iași și ctitorul de fapt al Însemnărilor ieșene – Grigore T. Popa; 80 de ani de la trecerea în eternitate a lui Paul Anghel, important colaborator al revistei, și al lui George Topârceanu; 60 de ani de la plecarea spre cele înalte a lui Mihai Codreanu, știindu-se că cei doi poeți, alături de M.Sadoveanu, de la al cărui sfârșit au trecut 57 de ani,au fost piloni ai revistei pe direcție literară.” Lansarea noii serii a Însemnărilor ieșene va marca printr-un basorelief personalitatea doctorului Eugen Lucinescu (19001-1939), apropiat al lui Grigore T. Popa și participant de frunte la nașterea revistei. Urmașii demnilor înaintași își propun să ducă mai departe această ștafetă nevăzută. David Ogilvy (1911-1999), părintele publicității,într-o confesiune constată că adesea moștenitorii trec în uitare semințele rodnice sau le mănâncă. Noii redactori ne asigură că „Însemnări ieșene”este un brand moștenit. Își doresc declarativ ca noul proiect publicistic să nu fie un pseudo-proiect. Superficialitatea,aroganța,indiferența nu vor avea loc în acest nou proiect publicistic care obligă.

Programul noii serii a”Însemnărilor ieșene” va porni de la cel publicat în primul număr din 1936,1 ianuarie.Specificul național și limba populară vor constitui axa centrală,pe linia marilor publicații ale Iașului cultural dintotdeauna. Armonizarea colaboratorilor, promovarea polemicilor decente, trasarea unor punți de continuitate între generații,trecut, prezent, viitor, vor fi guvernate de legi liber acceptate,de ordine și legalitate,toleranță politică și religioasă. Primul număr din seria nouă a revistei Însemnări ieșene se prezintă ca un caleidoscop literar,științific și cultural ,invitând cititorul să privească prezentul ,trecând prin trecut spre viitor. Noua redacție recreează formatul vechilor serii, relevând atmosfera tensionată în care s-au născut Universitatea de Medicină,dar și revista patronată de aceasta. Profesori și studenți mediciniști,oameni de cultură și-au conjugat eforturile spre binele comunității. Merită subliniată alternarea ideilor științifice cu cele culturale.

Din toate materialele selectate în numărul de debut al seriei noi se degajă o atitudine plină de uman,fie că e vorba de scrieri cu temă istorică sau de scrieri literare sau cronici plastice. Câteva titluri pot fi tot atâtea argumente pentru a aplauda acest demers publicistic renăscut în Iașul marilor oameni de cultură și știință: Porunca a unsprezecea, de Grigore T. Popa, Problema durerii, de Eugen Lucinescu, Grigore T Popa pe frontul Marelui Război, de Richard Constantinescu, Căpraru Cărămidă, de I. I. Mironescu, După armistițiu, de M.Ștefănescu Galați, Regele Ferdinand întregitorul s-a întors la Iași, de Eugen Târcoveanu, Bacilul lui Koch, de George Topârceanu. Apar de asemenea semnăturile Magdei Isanos, Mihai Codreanu, George Popa, C.D.Zeletin, N. N.Tonitza, I.I Mironescu. O rubrică specială este dedicată prezentării de carte.Recenzori sunt Viorica Scutariu, Maria Trandafir, Acad. Bogdan C. Simionescu, Rchard Constantinscu. Ultima carte prezentată este scrisă de Oliver Sacks, ”Recunoștință”. Autorul cronicii,Richard Constantinescu ,este impresionat de sinceritatea și profunzimea reflecțiilor autorului,care transmite un emoționant mesaj. Oliver Sacks este împăcat la sfârșitul vieții, explicându-ne ce înseamnă să trăiești intens și cu folos o existență totală: „Mă surprind gândindu-mă la Sabat,ziua de odihnă, a șaptea zi a săptămânii și poate chiar a șaptea zi a unei vieți de om,când simți că ți-ai încheiat lucrarea și poți,împăcat în cuget, să-ți găsești tihna.”

Această revenire în peisajul publicistic al Iașului și al țării trebuie salutată cu inimă de român,primită cu dragoste și speranță că visul unei generații merge mai departe. Cuvintele marelui istoric patriot Xenopol rămân o flacără mereu aprinsă: „Orice atingere făcută orașului Iași ca cultură e o lovitură adusă poporului român… Iașul a jertfit pentru consolidarea României întâietatea lui politică și singurul lui mijloc de susținere sunt școlile și o puternică viață culturală. Dacă și acestea sunt stinse, orașul e ucis și este totdeauna primejdie de a distruge marile centre create de istorie și de dezvoltartea ei.” La 1 aprilie 1936, Paul Anghel, speriat de loviturile primite de Iași pe toate planurile, se întreba cine va duce firul Ariadnei ca să ne salveze de minotauri,înlăturând necontenitele jertfe ale Iașului ? Răspunsul ne este dat pe coperta 3, unde sunt enumerați cei care au contribuit la apariția numărului 1 al „Însemnărilor ieșene”, serie nouă: Maria Trandafir, D. Dorobăț, Elena Leonte, Oana Epure, S. Popescu ,Oana Damian-Bugeag, M. Atanasiu, G.Urmă. Acest număr de colecție a fost îngrijit de R.Constantinescu, E. Târcoveanu și V. Scripcariu. Omagiu temerarilor!

Reclame

SARA

Sara,dalmațianca-lup
Prin 2003,o doamnă blondă ținea la piept o cățelușă bibelou,neagră cu șosete albe,cu bot negru-alb.Era un ghemotoc jucăuș,selectat pe criterii de tupeu.O colegă a adus la Pedagogic trei cățeluși,invitând pe cei interesați să aleagă.Eu am întins mâna.Prima care a venit la mâna mea a fost adoptată.Nepoții mei după lungi dezbateri au decis numele-Sara.Nume de actriță celebră,vedetă.Așa se va comporta și noua noastră prietenă.Mai avream acasă un lup alsacian,încrezut și singuratic,și un boschetar mofturos.Patroclu și Carlos nu prea se aveau bine cu Sara.Lupul era conștient de forța lui și de misiunea de paznic temut,Carlos era un trubadur mereu hoinar.Sara,mai mică și mai jucăușa, se lipea și ea de cine putea.Oricum,eu am devenit omul fără pe care îl căuta peste tot și îl găsea de fiecare dată.
Anii au trecut și Sara noastră a îmbătrânit.A fost iubită mult,dar sfârșitul a venit într-o zi de septembrie 25,o zi tristă,care ne-a rupt inima. Acum zace protejată de o piesă de vestimentație a stăpânei, poate aceeași în care fusese adusă prima oară acasă.Acum e sub pământ și nu mai vrea nimic.Rămâne o amintire frumoasă. Primăvara,când salcâmii vor da în floare,Sara va simți mirosul florilor albe,iar noi vom sta de vorbă cu ea ca în vremurile când ne asculta și își întindea botul ca să fie mângâiată.
Sara-prințesa ne-a cernit ziua de azi.Vom ridica fruntea și vom zâmbi din nou.Ea nu a vrut să plece de la noi.Timpul nu a mai avut răbdare ..Avea 14 ani înmulțiți cu 7,pentru a calcula vârsta ei de prințesă-cățelușă.Dar nu era bătrână !
Dacă ai fi știut ce dragă ne-ai fost,poate nu plecai ,frumoasa noastră cu șosețele meru albe și ochi blânzi !Vom privi pozele și te vom revedea de câte ori ne va fi dor!

 

Toporul și pădurea

Toporul și pădurea sau mândria de a fi român

Pașoptistul Grigore Alexandrescu este autorul unei fabule-manual de învățătură :’’Toporul  și pădurea”,cu o morală uimitor de transparentă.Dacă pădurea nu ar da lemn pentru coada toporului,acesta nu ar mai avea puterea să-i taie copacii falnici. Totul e cu tâlc.Dacă românii din România nu ar mai da cu pietre în cei plecați să lucreze în afară,nu de plăcere,imaginea migranților noștri ar fi una excelentă.

Cu regret, nu pot să rămân pasiv la refuzul ferm al doctorului Valentin Ochean de a vota pentru ridicarea unui monument al migranților morți pe alte meleaguri.Aceasta nu înseamnă că sunt fan al proiectului supus votului consilierilor locali. Sunt și alții care de multă vreme așteaptă dincolo de mormânt să li se recunoască meritele!

Mă necăjește catalogarea jignitoare a medicului vrâncean.Cum poți spune că ți-e rușine de românii din diasporă,pentru o simplă întâmplare turistică? La o firmă oarecare ți s-au cerut garanții suplimentare pentru închirierea unei mașini? Ei,și? Ce vină are românul care trudește din greu pentru a-și crește copiii țntr-o țară în care puțini mai muncesc? Gestul politic al domnului Valentin Ochean mi se pare exagerat și lipsit de logică politică.Un fapt mărunt,o situație izolată,care s-a transdformat într-o revoltă catastrofică. Spun acestea de pe poziția românului umblat prin Europa. Germania, Franța, Italia, Spania, Grecia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia etc. m-au primit civilizat,cu simpatie și respect. Niciunde nu m-am simțit umilit. Niciunde nu mi-a fost rușine că sunt român.

Ca turist, îți pierzi statutul profesional. Ești un simplu cetățean al Planetei. Fiecare instituție are dreptul  să-și aplice regulile proprii. Ce dacă îți cere garanții suplimentare? Stai de vorbă cu ei, cere explicații și dacă nu-ți convin regulile enunță. Personal, în Roma, lângă sediul central al carabinierilor, la un restaurant ni s-a cerut un euro de fiecare,garanție pentru tacâmuri. Probabil,că vreun consumator a plecat cu o mică amintire, luând lingura, furculița și cuțitul. Fără comentarii, ne-am ridicat și am plecat la alt restaurant!

Când  călătorești, nu mai ești consilierul x, profesorul Y, medicul Z. Ești un cetățean european ca oricare altul. Cum să-mi fie rușine cu dragii mei compatrioți, care trudesc din greu pentru a trimite un ban acasă? Am în vedere înstrăinarea, mediul cultural nou, grija copiilor care se străduiesc să învețe și limba țării în care muncesc părinții,dar au grijă să nu uite nici limba română.Când revin în patria-mamă, readaptarea este un calvar.Românii migranți,foarte puțini pot fi numiți emigranți,sunt de cele mai multe ori respectați pentru hărnicie,inteligență,perseverență.solicitudine,spirit de sacrificiu. Am la îndemână câteva nume de vrânceni care fac cinste patriei din care au plecat,devenind cunoscuți în țările care i-au adoptat cu respect și recunoștință: Nicolae Tutoș, fost director Claro Consulting , Los Angeles, Ciprian Ene, tester programe IT SUA, Andrei și Raluca Lester, farmaciști, Marea Britanie, Ofelia Uță , Centrul Cultural din Madrid, Vasile  David, poet, Roma, Florin Voicu, specialist IT Canada etc.

Sentimentul de rușine de care vorbește Valentin Ochean este unul al neputinței. Ca turist,e nevoie să știi barem câteva cuvinte de circulație ,în engleză,germană,spaniolă,franceză.rusă…vă rog, mulțumesc. nu vă supărați, permiteți, scuzați dacă v-am deranjat șa.

Încercați această rețetă,domnule doctor, fiu de dascăli inimoși, vrânceni cunoscuți! Veți vedea că tratamentul propus de mine dă rezultate. Să nu amestecăm PSD-ul cu gafa unui om prea orgolios, crezând că este șef oriunde s-ar afla. Cei din afară te privesc doar ca om, indifferent de statutul social din țara ta.

Iar avocatul Giancarlo Germani  să ne mai lase în pace cu morala.Ne descurcăm  foarte bine și singuri.                                                                                                                                                                                                       VASILE LEFTER

 

Drum bun

Drum bun în veșnicie, domnule colonel dr.Horațiu Colea! Aș vrea să cred că plecarea aceasta neașteptată a dragului nostru Horațiu este ordonată de superiori ca o misiune undeva departe în Cosmos fără întoarcere. S-ar potrivi mai bine altruismului său, omului Horațiu care a sperat până în ultima clipă că poate reporni mereu inima fratelui său răpus și el de un necruțător destin cu mult înainte. Pe tăcutul Horațiu de astăzi îl cunosc de pe vremea când era un copil harnic și ascultător, educat ireproșabil în familia profesorilor Carmina și Colea Damian, părinți pe care i-a pierdut nu de multă vreme. Horațiu și fratele său Bobiță au fost mereu vegheați de bunicul Vasile Călin, învățător de referință pentru Poarta Vrancei. El a plecat primul, dar era împăcat cu ceea ce lasă în urmă. Pentru noi, familia Colea , Carmina, Damian, Horațiu și Bobiță , rămâne un punct luminos în vremurile de odinioară.

Nouă ani am fost unul lângă celălalt. Horațiu și fratele său le răsfățau cele două fete mai mici, protector și sensibil.Erau copii de excepție, harnici și plini de respect.Făceau de toate, fiindcă nu știau să refuze ceea ce părinții le cereau. Învățau foarte bine. Horațiu a ales Medicina Militară.Este antologică scena în care tatăl doctorului Horațiu aștepta la ușa sălii de operașie și spunea celor care se opreau că doctorul Horațiu Colea este fiul lui. Parcă venea din literatură!

Anii au trecut. Am vrut mereu să știu ce face Horațiu,celebrul Chirurg Horațiu Colea. Nu am vrut să-l deranjez niciodată. Nu am bănuit că va pleca într-o misiune fără întoarcere. Fusese în Angola.Ionelia Mihai,asistenta șefă de la spitalul Militar Focșani care l-a însoțit , îmi spunea că s-a comportat admirabil, fiind mereu gata să se achite de rigorile misiunii primite. Abia acum regret că nu i-am provocat un disconfort ziaristic. Dar cine se gândea că noua misiune este atât de urgentă? Drum bun în veșnicie, dragul nostru Horațiu! Prin lumânările aprinse, vei simți poate printre aștri că te-am iubit mereu și nu te vom da uitării! Familia noastră nu te acuză pentru gestul tău extrem. Înțelege că ceva te-a chemat mai repede spre infinit!

Vasile Lefter

Tichie de mărgăritar

Tichie de mărgăritar

După îndelungi experimente și căutări ,mai marii învățământului românesc pot exclama triumfal Evrika ! Evrika ,asemenea înaintașului Arhimede. Prin vocea ministrului Educației Naționale se proclamă rezolvarea tuturor problemelor curriculare ale școlii românești.Introducerea Manualului de educație fizică și sport la clasa a V-a uimește prin simplitatea soluției.Cine parcurge cele 140 de pagini ale recentului manual înțelege că tipărirea altor manulale este aproape inutilă. Pentru prima dată în istoria manualelor școlare,aici găsești informații pentru toate disciplinile,” acoperind”mai toate ariile curriculare prevăzute de programă:noțiuni de linie,coloană,rând;instrumente și tehnici de determinare a indicatorilor morfologici și funcționali,deprinderi de manipulare,igiena și protecția individuală,forme de încurajare a echipelor și de felicitare a adversarilor,exerciții cu variante la alegere,citate din mari gânditori,rubrici de dicționar în care se explică termeni noi („lordatic”,” cifotic”,” vitrovian” etc).Și, ca manualul să fie „cool”,nu puteau lipsi citatele din latină “Citius,altius,fortius !”,deviză olimpică.

Autorii cărții ce se vrea manual (Laurențiu Oprea,Vera Ana Pâslaru,Marilena Geanina Calistru,DorinStoican,Vicol Eduard,Nicușor Șuță) încearcă să ne convingă de respectarea principiului accesibilității în concordanță cu vârsta școlară.Introduc două personaje simbolice,Laur și Laura care ne conduc prin cele 142 de pagini,ca într-o poveste.

Cartea editată de CD PRESS este interesantă,dar nu poate fi un manual pentru clasa a V-a. Efortul material este însemnat și inutil. Acțiunea Ministerului Educației Naționale .în condițiile absenței atâtor manuale de bază din multe școli românești, echivalează cu o” tichie de mărgăritar” pe capul chelului. Însuși șeful Guvernului României considera că un astfel de manual pare o glumă.

Pentru ca punctul meu de vedere să fie util,lansez specialiștilor invitația de a participa la o dezbatere centrată pe cinci întrebări :

. 1.Anul  școlar 2017-2018 debutează cu o surpriză: Manual de educație fizică și sport pentru clasa a V-a.Comentați, vă rog, acest prim gest” novator” al ministrului Liviu Pop.

2.Ministrul  Liviu Pop afirmă că manualul nu va trebui purtat la școală.Atunci, la ce credeți că folosește ?

3.Ați luat cunoștință de conținutul acestui manual.singurul tipărit până în prezent pentru clasa a V-a ?

4.Credeți că profesorii vor pune elevii să învețe după acest manual sau vor insista în continuare pe

aspectele practice ale disciplinei?

5.Este oportună editarea unui manual de educație fizică pentru clasele din gimnaziu ? Argumentați-vă opinia.

Vasile Lefter

 

 

Dumitru Țiganiuc,ultimul poet cu satu-n glas

Dumitru Țiganiuc,” ultimul poet cu satu-n glas”

Tristă veste într-o dimineață de august capricios! Din inima Bucovinei,scriitorul Georgică Manole mă anunță că poetul și profesorul Dumitru Țiganiuc a plecat din această lume,care l-a prețuit ,poate,prea puțin.

Cel plecat spre stele a fost pentru mine mereu Mitică,un prieten din primele zile de facultate ieșeană.Un suflet delicat,sensibil,greu de cucerit ! Veneam amândoi din satul românesc încă nepoluat de minciună și trădare.Anii studenției,cinci la număr,au fost minunați.Am locuit mereu în aceeași cameră și niciodată nu ne-am certat,deși deseori ne duelam în idei.Aproape de fiecare dată ,eram printre primii căruia îi citea ultimele poezii,scrise chiar în miez de noapte. Sufletul său pătruns de miracolul eminescian era aplecat și spre marii scriitori ruși,pe care îi cunoștea ca nimeni altul. Vibra deopotrivă și la poezia contemporană cu inflexiuni ale sufletului slav.Esenin era idolul său de peste Prut.Îmi recita cu mult suflu sensibil cele mai difuzate poezii care circulau la noi prin admirabila traducere a lui George Lesnea. O strofă eseniană a fost parola mea la un telefon dat lui Mitică,ținând loc de identificare : “ Mă scoală mai devreme ,scumpă mamă/În tindă lampa aprinzând/În Rusia poet de seamă/Se spune că ajunge-voi curând.” Mi-a rostit repede numele,știind că un singur om deține acest mic detaliu  din tinerețéa noastră. Sunt mândru de această fulgurantă  întâmplare!

Poeții la modă în Rusia și în Europa ajungeau rar în revistele românești de cultură.Apăreau însă generos în “Literatura Sovietica”,în limba spaniolă.De aici îi traduceam cu drag,bucurându-se că e la curent cu o direcție nouă în poezia europeană.Din Evdușenco făcuse o pasiune!

Ne-am întâlnit și după facultate.A venit spre mine la Poarta Vrancei, unde funcționam ca profesor, într-un moment de cumpănă în plan uman. Și-a încărcat bateriile și a mers mai departe ,revenind la linia de plutire. Avea mereu grijă să-mi trimită cărțile pe care le publica.La rându-mi ,i le trimiteam pe ale mele. Am ținut legătura prin telefon.Răspundea din ce în ce mai rar.Se izolase de oameni,orice încercare de readucere în prim-plan fiind sortită eșecului.

Poetul Dumitru Țiganiuc nu este doar al Bucovinei.El aparține românilor,pe care i-a prețuit întotdeauna .Cărțile de poezie scrise de prietenul meu Dumitru Țiganuc din păcate nu sunt suficient cunoscute.Celebrii copii cu cheile de gât odinioară ar trebui învățați că poezia ce le-a fost dedicată a izvorât dintr-o tristă realitate românească.Acești copii lăsați de mici singuri acasă cu cheile de gât sunt astăzi maturi,plecați poate departe pentru a oferi celor mici o nouă șansă.

Prietenul și colegul Mitică Țiganiuc s-a grăbit puțin prin această plecare spre alte tărâmuri. L-au oboist prea devreme izolarea,singurătatea,dar și lehamitea față de o lume în care valorile adevărate sunt lăsate în uitare.Bucovina l-a prețuit.Țara,mai puțin!

Adio,dragă prietene frământat mereu de mari întrebări,mereu nemulțumit de ceea ce se întâmplă lângă tine !Cât vom viețui pe acest pământ din mila Sfântului,vom continua să-ți auzim frumosul tău glas poetic .Nu vom uita să aprindem o lumânare întru pomenirea ta.

“Să-ți fie somnul lin !”

VASILE  LEFTER

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei sau o întoarcerea la istorie

E o duminică de iulie canicular. Mulți români se răcoresc la cine știe ce faleză de pe mapamond, îndurând cu stoicism celebrul tratament all inclusive al marilor hoteluri și restaurante. Mulți pleacă în locații exclusiviste doar din dorința de a-și etala bunăstarea. Alții,mai puțini,e drept,aleargă din muzeu în muzeu,sorbind informații culturale. În acest climat de globalizare nebună, întoarcerea la istoria noastră ciuntită în manuale și tratate de toți nechemații vine ca o mângâiere a sufletului și minții. Ei bine,mii de români au început să vină din toată țara, și nu numai,să redescopere leagăne ale românismului.Cetatea de Scaun a Sucevei este unul dintre ele!

Într-o zi de sărbătoare ,o zi de vară toridă,au ales ca mod principal de petrecere utilă a timpului liber  o vizită la Cetate,retrăind afectiv evocări emoționante ale vremurilor de odinioară,când Ștefan cel Mare și Sfânt veghea la datină și credință în Dumnezeu.

Grupuri-grupuri,vizitatorii intrau în fiecare încăpere,ascultând cu decență dialogurile video,făcând fotografii,răspunzând la întrebările copiilor curioși să afle mai mult despre Evul  Mediu românesc.A  curs multă apă pe albia râului Sucevei  de când nu am mai văzut atâta lume venită să retrăiască pentru câteva ore vremea de glorie și eroism a Moldovei din timpul Marelui Ștefan! Așa se cultivă sentimentul de dragoste față de țară !.Ca în marile muzee ale lumii,în peisaj a apărut și o pată de culoare.O mireasă în ziua nunții a vrut neapărat să-și lege acest fericit moment de un loc în care strămoșii freamătă de mulțumire că nu au fost uitați de ai lor.Frumos,foarte frumos!

După ieșirea din Cetate,vizitatorii nu puteau rata Muzeul Bucovinei  Suceava. Aici mai sunt lucruri de făcut,deoarece Bucovina este un pământ românesc  în care tradiția și cultul strămoșilor se păstrează cu sfințenie.E un început ce trebuie amplificat prin implicarea specialiștilor,prin diversificarea exponatelor și a modului de prezentare.Calitatea mijloacelor moderne de recreare a realității trebuie să fie impecabilă.

VASILE LEFTER