Nicolae Florea  :  „De ce ?”

Vârsta de ce –urilor începe cu primii ani ai cunoașterii senzoriale și se încheie dureros cu regrete și întrebări rămase fără clarificări după o viață trăită din mila Sfântului.

Proza „Raza de soare” din finalul volumului de debut al lui Nicolae Florea,”Testament” ,anticipa titlul și problematica acestui al doilea volum florian,care cu siguranță nu va fi ultimul.

Orice radiografiere critică a unui text artistic,fie ea și sumară,nu trebuie să minimalizeze sugestiile marelui George Călinescu privind importanța cadrului socio-geografic din care vine scriitorul.Primul document persuasiv al unei exegeze critice poate fi tocmai descrierea mediului care a scos la iveală o sensibilitate peste media comună a unei așezări umane.Nicolae Florea vine din lumea plină de mister și încremenire în timp a unui sat de deal și munte, Andreiașul de Sus,nu departe de celebrul foc viu despre care se spune că prevestește cutremurele Vrancei.Pentru cineva care nu a pășit pe ulițele micii localități vrâncene,e greu să pătrundă în resorturile patimei din creția lui Nicolae Florea. Biologul rămâne în umbră în fața miracolului naturii,aflate sub bagheta zeului Pan.

Puritatea reflecției izvorăște din lumea ancestrală a Mioriței.”Piciorul de plai” devine”gură de rai”,fiindcă totul este mirific în acest colț de lume,în care nu cu multă vreme în urmă femeile își trimiteau morții la cimitirul din buza Titilei fără a-i însoți,moartea făcând parte din mersul firesc al existenței,privite ca o trecere .

Limbajul mâinilor de pe coperta volumului”De ce?” deschide cititorului iubitor de frumos mai multe variante interpretative:două palme care imploră,care se miră,care așteaptă parcă mana cerească ,care vor să prindă în alintare doi obraji dragi.Excepțională copertă!

Publicat la Editura Terra din Focșani,cel de al doilea volum de poezii,i-aș zice mai degrabă de anxietăți lirice asumate ,lansează o provocare invitând cititorul la meditație pentru cunoaștere.  Fluxul ideilor și sentimentelor ajunge direct la cititorul comun,bucuros de o receptare la nivel obviu. Versurile ,generoase în teme și motive ,recreează un univers cu valențe etern umane : copilăria,iubirea,bucuria de a trăi ,perpetuarea vieții prin urmași,speranță,teama de neant ,regrete …Cheia dăinuirii este căutată de fiecare dată la Marele Anonim ,cum îi spune Blaga,sau la Dumnezeu ,cum îi spun creștinii.

Versul clasic turnat în catrene cu rimă ,ritm și măsură nu exclude metafora atent căutată,de fiecare dată implicită.Citez din poezia „Mai ninge-mă,iubito…’’doar ultimele patru stihuri ,ca o rugă dincolo de moarte : „ Mai ninge-mă,iubito,peste mormântul meu /În serile de vară,în seri cu lună plină /Dă lacrimi cristaline peste pământul greu /  Să simt și în mormânt că tu ai fost divină. ”

O schimbare de registru aduce poezia „ Dacă vreodată… ”,o adevărată provocare existențială,o invitație la masa înțelepciunii : „Dacă vreodată ai vrea să știi/ În viață ce-ai făcut destul/ Tăcut la masa mea să vii /Să-ți dau ce am ,să fii sătul./ Să-nveți că ești creat /De cel ce stăpânește lumea /De cel ce este-adevărat /Făcând în univers minunea .”      Chiar dacă unele neologisme sparg tonul de taifas filosofic,fluxul gândirii poetice te cucerește prin sinceritatea confesiunii,prin lipsa de artificiu,prin bucuria de a împărtăși semenilor o experiență de viață trăită la cele mai ridicate standarde sensibile.

Ca și Arghezi odinioară,Nicolae Florea,păstrând coordonatele valorice,simte nevoia unei cenzuri a elanului sensibil,preamărindu-l de fiecare dată pe EL,Creatorul. Prins de un pantesim dominant,autorul volumului de poezii  „De ce ?” invocă divinitatea prin numeroase apelative : Mărite Domn,Măria Ta, Doamne : „Măria Ta,de ce permiți /Să-mbătrânesc așa devreme /Nu crezi că cei neadormiți /Mai au ce semăna o vreme ?”

Nicolae Florea,poetul,este un meditativ chemat să toarne în imagini patima muntelui ,cântat nu demult de un alt poet vrâncean,Dumitru Pricop .  Omniprezenta dramă existențială transpare aproape declarativ din secvența ‚lirică „Meditatíi”:

„Mă întreb,mă frământ,să pricep este greu /Ce-e lumea,ce-i cerul,ce-i acela pământ /De ce totul și toate există mereu /De ce poate crea cineva prin cuvânt ?”

Amintiri fulgurante din fascinanta copilărie,simplă,lângă părinți,aspirații spre înalt,dialog continuu cu divinitatea ,nenumărate de ce-uri și, în final,o împăcare cu lumea și cu Universul . Rememorarea experienței telurice se face dureros.Gândurile ultime trimit către copilărie,către familie ,către cei dragi .O clipă în plus sub soare echivalează cu o viață de om.

Volumul  „De ce ?”,semnat de Nicolae Florea,care va fi lansat miercuri,7 iunie,la Casa de Cultură Odobești, la o nouă ediție poate crește în valoare prin renunțarea la trimiterile prozaice ,prin plutirea în zona esențelor tari ale eternului uman..

După lectura stihurilor din recentul volum de poezii al poetului Nicolae Florea ,o teamă metafizică ți se cuibărește în suflet.Rămâi cu gîndul sclav unor întrebări eterne pentru ființa umană :Ce va fi dincolo? De ce trebuie să murim? Dacă suntem creațí de Dumnezeu,nu suntem și noi dăruiți cu un strop de dumnezeire?

De ce?  Intră în lirica românescă  pe ușa din față . Autorul ne lansează o provocare la meditație,ceea ce după gândirea romanilor ne aduce fericire .” Felix qui potuit  rerum cognoscere  causas.’’(Fericit cel ce cunoaste cauza lucrurilor- Virgiliu) !

VASILE LEFTER

Un Pivot pentru o groapă!

De mai multe ori am citit că orașul meu,capitală de județ, pute. Adevărul e că ne-am cam obișnuit cu mirosul de găinaț patent Golești și cu damful amețitor de dulce al dejecțiilor de la porcii danezilor aclimatizați la Slobozia Ciorăști. Garda de mediu consideră că duhoarea adusă de vânt este benefică pentru sănătatea focșănenilor.Cetățenii cuminți nu zic nimic.Strâmbă puțin din organul olfactiv și gata .

Lucrurile se complică însă,amintindu-ne de textul biblic –Precum în cer și pe pământ. În aer,  duhoarea irespirabilă,pe pământ, gropile în asfalt, adevărat blestem pentru șoferi.Oare edilii noștri dragi între două momente festive nu au timp să dea o tură cu mașina de serviciu prin oraș? Le recomand traseul de la Sala Polivalentă ,intrarea sportivilor, până la ieșirea din Vâlcele,mergând pe Strada Anghel Saligny. La concursurile organizate la  Sala Polivalentă vin sportivi din toată țara.Ce zic oare acești oameni când de la sensul giratoriu de pe Bulevardul Unirii virează la dreapta spre intrarea sportivilor?Nici în satele îndepărtate ale județului nu sunt atâte gropi ca în această zonă.Chiar nu este nimeni responsabil de acest nenorocit drum municipal?

De supraaglomerata Stradă Anghel Saligny ce să mai vorbim? Își rup oamenii mașinile și nimănui nu-i pasă.Cu vreo doi ani în urmă, când chipurile drumul era în reabilitare, un oficial mai șmecher îmi spunea că se toarnă mai întâi beton și abia după aceea se asfaltează. Mii de mașini de toate gabaritele circulă bară la bară săltând parcă la comandă din groapă în groapă.

S-ar putea ca într-o zi în Piața Unirii să fie o expoziție de pivoți,bielete,bucșe,planetare deteriorate,expozanții cerând Primarului contravaloarea pagubelor.Municipalitatea ar câștiga dacă ar deschide un magazin de piese auto.De ce să facem venit altor firme ? Mașină performantă pentru dezăpezit are,mașină pentru ridicări auto are! De ce nu ar avea și un magazin cu piese distruse de gropi? Plata s-ar putea face în natură.Un pivot pentru o groapă mică,doi pivoți pentru o groapă mare,o planetară pentru un crater etc.

Dacă aleșii noștri nu vor să renunțe la gropi,ar mai fi o soluție.Să planteze flori ornamentale în fiecare adâncitură din asfalt și toți șoferii cu dragoste de natură le vor vedea din timp și le vor ocoli.Nici semnalizarea lor cu o cruce nu ar fi rea. Văzând semnul religios ,conducătorii auto ar înțelege simbolul,adică ar pune cruce mersului în siguranță.

Simplificând lucrurile,eu aș fi mulțumit ca pentru fiecare groapă imposibil de ocolit uneori în trafic să primesc câte un pivot.Dacă se vor aduna prea multe piese ,voi deschide un mic magazin și le voi vinde la jumătate de preț celor mai puțin norocoși din alte localități, în care drumul e drum!

Astăzi voi încerca să număr gropile,ca să văd câți pivoți îmi revin.Dacă numărul pieselor plătite de primărie va trece de o anumită limită,s-ar putea să mai las din pretenții :un pivot pentru două gropi.De acord ?

 

Vasile Lefter

Un punct de vedere

Rugămintea imperativă a colegului trăitor pe plaiuri americane de a scrie o introducere la chinuita carte a generaţiei „Unirea 1957” mi-a amintit de rugămintea lui C.C .Cornescu, adresată lui Alexandru Odobescu, de a scrie o prezentare a Manualului vânătorului.În loc de prefaţa cerută,Odobescu scrie o carte în “opoziţiune făţişă “cu “Manualul vânătorului”,noul produs numindu-se’ Fals tratat de vânătoare”.
Păstrând proporţiile,nu aş vrea să scriu Un punct de vedere sau un alt fel de introducere ceva care să plictisească şi să frâneze entuziasmul colegilor mei de liceu.
Aceste rânduri scrise din postura de jucător la eveniment se vor un fel de trasoare ideatice pentru cei care mai facem umbră pământului ,
Nu aş vrea să folosim şabloane sau să ne lamentăm de anii grei pe care i-am trăit noi ,absolvenţii din 1957 de la Colegiul Naţional Unirea,fosta Şcoală Medie Nr.1 Focşani.
Fiecare veneam din alt mediu,de cele mai multe ori nepolitizat.Nu ştia copilul din Gologanu,Risipiţi ,Câmpineanca sau Gugeşti că este supus unui regim autoritar,că foamea i-a marcat copilăria etc.Lumea lui mică rămânea în urmă.Şcoala îi aducea speranţa ,visul de mai bine.Colegii mei au intrat direct la facultăţile dorite.Le-a cerut cineva vreun ban?Au avut burse.Se putea lua bursă dacă nu învăţai?
Nu huzuream,dar cartea era carte! Nu cred că rostul acestei mărturii e acela de a face un proces regimului politic.Abia după absolvirea studiilor postliceale poate începe incriminarea structurii ideologice.De fapt,lucrurile trebuie privite cu discernământ.Unii dintre noi s-au înfruptat bine din bucatele de la masa bogaţilor.Alţii…Minimul nostru confort a fost plătit cu muncă mai multă pentru unii.Pentru alţii…
Aş dori ca această carte a noastră să nu generalizeze.Să nu fie o înşiruire de negaţii! Fiecare să-şi spună povestea vieţii., şi nu a profesiunii, cu sinceritate,cu recunoaşterea propriilor greşeli şi limite.Să fie o carte de trăiri autentice.Aşterneţi gândurile pe hârtie fără zorzoane,fără stil,la primul dicteu al conştiinţei.Dacă te cutremuri când reciteşti ce ai scris ,înseamnă că ai fost sincer şi nu ţi-ai trişat viaţa.
Laudă-te cu ce ai realizat,reproşează-ţi ce ai greşit,.bucură-te de familia ta,de viaţa ta,de colegii care încă mai văd soarele în fiecare zi. Nu te ruşina de neîmpliniri.Colegii din această carte sunt familia ta mare.Fără ei e greu să fii fericit în familia mică!
Tu,iubite coleg,poţi scrie ce vrei.Eu am dorit doar să-ţi arăt încă o dată că eşti foarte important.Eşti unic,deoarece ai absolvit studiille liceale în 1957,an de referinţă pentru obsedantul deceniu şase !
Vasile Lefter,mereu un Don Quijote de la Mancha

Declaraţie de dragoste şi preţuire

Declaraţie de dragoste şi preţuire

Dragii mei foşti colegi,
Acum la început de nou an şcolar doresc să-mi îndrept gândurile spre ultima cancelarie din lunga mea carieră didactică.A fost al cincizeci şi unu-lea an la catedră.
De regulă,când într-o cancelarie apare un pensionar la plata cu ora,colegii mai tineri şi mai puţin tineri îşi dau coate şi schimbă între ei priviri pline de înţeles.Nu cred că aţi făcut altfel,dar asta nici nu prea contează.Nici eu nu am gândit mai frumosacum o jumătate de secol.
Ei bine ,cancelaria -vagon a Şcolii Jariştea mi-a oferit atmosfera unei gări în care sosesc trenuri multe,din care coboară şi urcă mereu alţi călători.Eu am coborât bucuros că am călătorit o scurtă vreme împreună.
În acest vagon didactic am întâlnit oameni minunaţi.Şeful de tren,doamna directoare,ALINA Nicolau,a demonstrat pricepere,răbdare şi înţelegere pentru aceia care nu prea au bilet în regulă valabil la clasa în care călătoresc.Colegii nu prea au ce să-i reproşeze,în afara faptului că este prea permisivă uneori.
Lider informal de cancelarie este fără concurenţă doamna profesoară Daniela Liciu,serioasă,respectată de toată lumea.iubită de clasa la care este diriginte şi nu numai.Uneori,de pe chipul dumneaei transpare tristeţe şi nostalgie.Nu uită anii când a funcţionat la Liceul din Vidra!O îndrumă cu răbdare pe foarte tânăra Adriana Lescie,care va fi topită după munca la catedră.
Pitoresc este şi domnul Georgel Ursachi fost director,care aşteaptă ieşirea la pensie după o viaţă dedicată fizicii şi chimiei didactice. .Dialogurile inutile cu elevii şi colegii le retează prin sloganul „Pa,Ilie!”
Umaniştii” vagonului”aparţin exclusiv sexului frumos.O Alina Vrabie exuberantă şi aparent veşnic protestatară,o Nicoleta Savin sfioasă şi cu un mic refugiu în colţul vagonului,o Anca Bunghez ,veselă şi pusă pe glume…Am acoperit româna,franceza,engleza…
Uşor de remarcat este figura profesorului de istorie Mirică Vrânceanu,harnic,legat de şcoală,ros de pasiunea cărţii.Priceput în jarul grătarului !
Ioana Roşu vibrează la sunetul muzicii,iar Mihaela Cârjan freamătă în vecinătatea culorilor.
Tot ce ţine de activităţi extraşcolare intră în grija Elenei Andrieş,geograful şcolii.Duioasă şi visătoare când nu se simte privită,Lili îşi are adâncurile ei.
O apariţie plăcută este Nina Moldoveanu,care fierbe de ciudă când hătrii colegi o tachinează cu sanitarii pricepuţi.Face cornată prea dulce!
Nu l-am uitat nici pe sportivul Georgian Mocanu.adevărat” meseriaş” ‚pe terenul de sport ,dar şi în faţa utilajului de făcut fripturi. Are spirit antreprenorial demn de lăudat!
Cu speranţa că ne binecuvintează,îl voi păstra în amintire şi pe Laurenţiu Nistor,părintele,care se infiltrează în cele sfinte prin măruntaiele calculatorului.
Vagonul funcţionează bine ,fiindcă Gherghina Lazăr,secretara şcolii veghează fără odihnă la respectarea legalităţii.
Nu mi-am propus un eseu plictisitor,ci doar o fulgurantă aducere aminte a ceea ce a fost pentru mine poate un ultim vagon didactic în care am călătorit împreună cu oameni dragi.
Celor care aveţi bilet şi călătoriţi în continuare vă urez un an şcolar cu sănătate,bucurii şi realizări. E frumos pe astă lume să mori ucis din dragoste de şcoală!
Dacă v-am plictisit,eu cobor.Nu vreau să fiu amendat!
Vasile Lefter,un iubitor de aventuri intelectuale!Cu dragoste şi preţuire!!!